Copiloții…   și   “copiloții de… ocazie”

Mi-a venit ideea sa povestec mai in detaliu, despre aceste “personaje”, care din pacate nu prea sunt bagate in seama si chiar ar merita atentie din partea tuturor. De cele mai multe ori, iese la rampa doar pilotul, iar succesul acestuia este asociat doar cu el si nu cu intregul echipaj, asa cum ar fi si firesc. Cand vine vorba de interviuri, pareri, impresii, diverse invitatii din media (tv, radio), de fiecare data “vedem” doar pilotul. Asa cum masinile de raliuri sunt gandite cu doua locuri, toate reusitele dar, evident, si erorile, trebuie si ele impartite la doi. Aceasta “specie rara” de oameni, este direct raspunzatoare de fiecare proba speciala castigata, de fiecare raliu castigat, de fiecare titlu de campion castigat. Rolul unui copilot intr-un echipaj de raliu este fundamental. Desi copilotul este descris de foarte multe persoane mai putin familiarizate cu acest fenomen drept “ala cu harta”, trebuie stiut ca nu exista nici o harta de fapt, ci un caiet de dictare (radar) scris si gandit extrem de precis dar si personalizat de catre fiecare copilot in parte. In afara de acel caiet, copilotul mai are un “carnetel”, despre care putem spune chiar ca este cea mai importanta “piesa” dintr-un raliu. Este vorba despre carnetul de bord, in care sunt trecuti toti timpii de etapa/regularitate (controale orare) si absolut toate acele calculele trebuie facute cu exactitate. Din cauza unor mici erori facute de un copilot la calcularea timpilor din acel carnet se pot pierde raliuri, sau chiar campionate. In aceasta lume a raliurilor, exista copiloti buni si copiloti mai putin buni. Problema este ca un copilot “bun”, este bun doar pentru un anumit pilot. “Compatibilitatea” dintre membrii unui echipaj de raliu este extrem de importanta, din acest motiv, dupa multi ani de munca, regasim impreuna piloti si copiloti care au inceput, s-au format si au “crescut” alaturi. Un lucru este sigur! Degeaba este un pilot bun si un copilot prost, sau invers… Daca nu sunt amandoi buni, compatibili si nu fac “casa buna impreuna”, nu vor ajunge niciodata la un nivel maxim de performanta. 

Acum as vrea sa ma justific de ce i-am catalogat pe copiloti ca fiind o “specie rara”… Foarte simplu… Este extrem de greu sa ai curajul sa te urci intr-o masina de curse, alaturi de un pilot, sa-ti pui practic viata in mainile lui, dar in acelasi timp sa fii constient ca pana la “mainile lui”, mai sunt cuvintele tale… Cuvinte care din exterior suna foarte “SF”, dar in mintile pilotilor sunt procesate extrem de rapid si se transpun in comenzi foarte precise. In afara de curaj, mai ai nevoie si de calm, concentrare, ratiune, talent sa te poti focusa si sa dictezi acele “cuvinte” (pe care evident le intelegi la fel de bine ca si pilotul), iar in timpul in care privesti in caiet, sa simti ce se intampla cu masina si ce ritm impune pilotul. Din cauza acestor motive, eu personal ma simt putin “deranjat” (desi fiind pilot n-ar trebui!) cand vad diverse concursuri, sau invitatii care suna de genul “fii copilotul pilotul x…, vrei sa fii copilot alaturi de y, etc”… Orice persoana care se urca pe scaunul din dreapta, chiar si pentru cateva minute, nu ar trebui supranumita niciodata “copilot”, din respect pentru acesti oameni… Acest copilot este ceva “special” si din pacate calitatile sale nu pot fi vazute/simtite decat de pilotul “lui”…

De cand practic acest sport special, am avut multe ocazii in care au urcat alaturi de mine, pe scaunul copilotului, diverse persoane. Unele dintre ele mai putin cunoscute, altele mai mult… Printre cei cunoscuti as vrea sa-i amintesc pe : Nono Semen, George Vintila, Virgil Batista, Mihai Bendeac , Adelina Pestritu, Ovidiu Herea, Marius Nicolae, Florentin Petre, C-tin Enceanu, Alina Puscas,…

Senzatia pe care o traiesti atunci cand stai in dreapta, alaturi de un pilot, intr-o masina de curse, in regim de concurs, este greu de descris in cuvinte. Unii oameni, nu se pot abtine si rad cu gura pana la urechi, altii se sperie foarte tare si in acele momente le trece prin fata ochilor toata viata lor… O sa radeti, dar au fost si cateva situatii (destul de penibile pentru mine) in care, mi s-a spus: “atat…, doar atat?” sau, “asta e tot…?”… N-am putut decat sa trec peste acele momente, dandu-mi seama ca respectivii nu au inteles nimic din ce s-a petrecut acolo…. Daca tot este in voga, nu pot sa nu amintesc de celebrul filmulet,  “Best codriving experience ever” alaturi de Ica, un mecanic de curse de-al pilotului Nistor Duval, dar si un prieten foarte bun de-al nostru, pe care il stiu de cand eram “mic” in raliuri…

Acest om, datorita reactiilor necontrolate pe care le-a avut in acele momente a creat fenomenul “Taurete” si “mi-e rau, sa moara mama”. Toata lumea stie acest filmulet, peste tot vuiesc acele cuvinte… A fost cel mai difuzat filmulet pe la toate posturile de televiziune… A demonstrat, daca mai era nevoie, pentru cei care nu inteleg, ca nu este deloc usor sa stai in dreapta…, dar mai ales sa fii “copilot”…

Vali Porcișteanu

Test BMW X4 @ Raliul Harghitei

De cele mai multe ori testele desfasurate in cadrul emisiunii LaVolan se desfasoara pe strada, sau in diferite zone/spatii private. Raliul Harghitei a reprezentat o noutate in acest sens, probele speciale programate pentru aceasta cursa fiind “traseul” ideal pentru testarea modelului BMW X4 x35d. Cele doua zile de concurs si 130km de probe speciale (parcurse in calitate de deschizator) au reprezentat supunerea la mai multe “teste”, unele dintre ele fiind potrivite mai mult pentru automobilele de competitie.
Chiar daca ritmul nu a fost unul apropiat de cel competitional, modelul X4 a rulat cu viteze de peste 150km/h, in zone unde autoturismele “de strada” se deplaseaza in trafic deschis cu maxim 60-70km/h.

Viraje abordate la limita aderentei, franari foarte tarzii, regim de turatie ridicat pentru multe minute, au ajutat sa iasa la suprafata calitatile sportive ale acestei masini. Feelingul si precizia transmise prin coloana de directie catre volan, au facut ca totul sa para relaxant, controlabil si fara niciun fel de emotie pe parcursul probelor speciale.

Aceasta experienta imi va ramane mult timp in memorie si abia astept ocazii similare pentru a putea testa un automobil in adevaratul sens al cuvantului.

Vali Porcișteanu

Cu juniorii la atac!

Deși prima etapă din Campionatul Național de Slalom Paralel era programată undeva in primăvară, data de 30 Iulie a fost ziua de întâlnire pentru pasionații de motorsport în celebra “groapa” de la Sibiu.

Pentru mine, acest loc este unul care-mi amintește de momente unice, dar si momente de tristețe și dezamăgire. Daca încep cu amintirile pozitive, nu pot sa nu pomenesc de celebrul “Colin McRae Flat Out Trophy” câștigat cu ocazia Raliului Sibiului ERC 2013, dar si cel mai bun timp al Superspecialei “împărțit” in 2012 cu Andreas Mikkelsen. Dacă vorbim acum de necazuri, așa cum mulți piloți și-au încheiat evoluțiile pe plafon în “groapă”, bineînțeles că nu aveam cum să lipsesc și eu de pe această listă. Așadar, un loc “special”, pe care nu-l mai revăzusem de mulți ani și eram nerăbdător să-l vizitez.

Cu ocazia primei etape de Slalom, urma să am rolul de “rally coach” și nu de concurent. Doi dintre juniorii care au absolvit școala de pilotaj Vali Porcisteanu, s-au înscris la acest prim eveniment din 2016 și urma să concureze cu Dacia Logan pusă la dispozitie de Clubul Sportiv Vallino Rally Team.

Acești doi reprezentanți ai clubului au beneficiat de programul Rally Rent & Coaching dezvoltat de Vali Porcișteanu, atât în campionatul de Raliuri, Viteza în Coastă sau Slalom Paralel. Dacă pentru Costi Tudose macadamul nu era tocmai o necunoscută, Cristi Sugar a facut cunoștintă cu cea mai spectaculoasa suprafață de rulare cu ocazia primei etape de Slalom Paralel din 2016.

Dupa fiecare tură parcursă cei doi au crescut ritmul, s-au acomodat cu traseul și cu mașina, au acumulat informațiile furnizate de mine de pe scaunul din dreapta și au început să dea jos secunde bune.

Senzațiile trăite alături de ei m-au dus cu gândul la experiențele trăite alături de Octi Tîrnovean in 2009, sau lupta aprigă cu Raul Badiu la Sibiu Rally Show în 2010. Acești juniori au un tupeu fantastic, sunt talentați și cu susținrea necesară vor ajunge departe. Nu mai e nevoie să spun că majoritatea piloților “născuți în groapa” au confirmat și au demonstrat că talentul și determinarea îi pot duce acolo unde visează și unde le e locul, adică în fruntea clasamentelor. Prima etapă din acest sezon s-a încheiat cu bine și cu ropote de aplauze la festivitatea de premiere, unde Costi si Cristi au ocupat locuri pe podium.

Vali Porcișteanu

Cu McLaren 650s pe Transalpina

Iubitorii de motorsport cunosc de mult timp deja celebrul drum, despre care destul de mullta lume abia ce a început sa audă. Pe acei aproape 5 km de traseu tehnic, cu multa urcare dar și câteva paliere rapide se desfășoară an de an etapa de Viteza in Coasta de la Ranca (Cupa Gorjului). Prima data când am călcat acolo a fost în 2004, la acea vreme împreuna cu Dacia Nova pe care începusem nu de mult sa concurez. Cu putin peste 70 de cai, pe un traseu abrupt, aproape ca aveai timp sa te și plictisești.
Trebuia sa pilotezi finuț mașina, sa abordezi trasele perfect pentru a putea căra cât mai multa viteza cu tine la deal. Intre timp, anii au trecut, automobilele de concurs au continuat sa evolueze și eu am ajuns ca în 2016, sa fiu din nou prezent la Ranca.

Cu aceasta ocazie datele problemei au fost putin diferite. Pe lângă programele de Rally Rent & Coaching pe care le desfășuram, avem și acțiuni în categoria “Sport Cars” Driving Techniques. Asta înseamna ca pentru a 4 a etapa din acest an, ne-am prezentat la Ranca cu un McLaren 650s, de…, 650 de cai putere și peste 800 Nm.
Având în vedere ca mașina este în configurație de strada, singura varianta a fost sa evoluez, alături de Cristi, în postura de deschizători (securitate). Fiecare urcare a fost apreciata de toți spectatorii aflați pe marginea traseului, iar în fiecare clipa în care mașina se afla pe loc (start, sosire, stop, parc service), era în centrul atenției, devenind cel mai atractiv “obiectiv turistic” din zona. Obiectivul nostru a fost atins, urcare de urcare a existat o evoluție din punct de vedere al pilotajului, trasele au început sa fie din ce în ce mai corecte, iar pe alocuri derapajele controlate au făcut deliciul publicului. Cu un V8 de 3.8 care-ți sufla în ceafa și te propulsează pana la viteze de aproape 200km/h pe un traseu montan, nu poate sa fie decât senzational. Un week-end de-a dreptul reușit, pe care nu-l voi uita prea curând și deja ma gândesc la următoarele experiențe de acest gen prin programul “Sport Cars Driving Techniques” by Vali Porcisteanu.

Vali Porcișteanu